Povestea noastră
Asociația Club Sportiv Pheonix Buzău a luat naștere în anul 2013 dintr-o dorință de nestăvilit de a-i îndruma, a-i sprijini și a-i conduce pe iubitorii și pasionații „sportului minții” către performanțele sportive atât de râvnite, dar neatinse pana atunci. Am pornit la drum în număr mic, am crescut împreună și am făcut o promisiune: aceea că vom face tot ce este omenește posibil să evoluăm împreună, să învățăm împreună, să devenim tot mai buni, tot mai greu de învins în competiții și să ducem șahul și sportul buzoian pe cele mai înalte culmi.
Printre obiectivele noastre se numără si acela de a duce numele orașului Buzău cât de departe putem, iar sportivii care își doresc să facă performanță să găsească în noi un sprijin real și, în cele din urmă, să fie răsplatiți pentru tot efortul, dorința și munca lor!
În prezent, alături de sportivii afiliați clubului nostru de șah, am reușit să obținem rezultate excelente în cadrul competițiilor sportive la care am participat și să punem orașul Buzău pe harta șahului românesc.
Clubul de șah Pheonix Buzău este, așadar, despre voi, dragi sportivi, este despre dorința de a deveni cei mai buni, despre dedicare, încredere și despre dorința de a evolua și de a reuși să facem performanță împreună! Vă imvităm să faceți parte – în număr cât mai mare – din povestea noastră!
Ne dorim ca povestea să meargă și mai departe, să continuăm și să evoluăm împreună!
Președinte ACS Pheonix Buzău / antrenor de șah / arbitru / jucător de șah
Sorin IORDĂCHESCU
De ce Clubul de Șah Pheonix Buzău?
…Am făcut o promisiune: aceea că vom face tot ce este omenește posibil să evoluăm împreună, să învățăm împreună, să devenim tot mai buni, tot mai greu de învins în competiții și să ducem șahul și sportul buzoian pe cele mai înalte culmi.
Smart idea
”Gândește în mod independent.
Fii jucătorul de şah,
nu piesa de şah.”
Ralph Charell
Daring idea
”Ideile îndrăzneţe sunt precum pionii
de şah care înaintează; pot fi înfrânţi,
dar stau la baza unui joc câştigat.”
Goethe
Strong idea
”Cea mai puternică armă
în şah este de a avea
următoarea mişcare.”
David Bronstein
”Şahul este un joc util şi onest,
indispensabil în educarea celor tineri.”
Simon Bolivar
”Şahul se joacă în mintea ta şi nu pe masa din faţa ta,
a spus el. Dacă joci numai ce vezi, nu o să câştigi niciodată.
Ideea este că pentru a excela în şah
şi în orice alt domeniu,trebuie să-ţi imaginezi.
Trebuie să vezi dincolo de ce se află în faţa ta.”
”Şahul este mai mult decât un joc.
Este o distracție intelectuală,
care are anumite calităţi artistice
şi multe elemente ştiinţifice.”
Jose Raul Capablanca
Ne sprijină in dezvoltarea clubului:
